duminică, 23 mai 2010
Bunele maniere - salutul
1.Ce persoane vom saluta. vom saluta toate persoanele cunoscute, indiferent de locul unde ne aflăm. Se întâmplă uneori să nu fim siguri că persoana întâlnită este o anumită persoană pe care o cunoaştem. Vom saluta şi în acest caz, chiar dacă nu ne cunoaşte, nu se va supăra. Vom saluta atunci când intrăm în compartimentul unui tren, la intrarea în lift dacă sunt persoane în el, sau la intrarea în diverse birouri ( ex. secretariatul şcolii ), când oprim o persoană pentru a cere o informaţie, vom saluta vânzătoarele din magazinele mici, şi în general, atunci când imtrăm în încăperi în care sunt puţine persoane.
Atunci când întâlnim o persoană adultă împreună cu un copil, vom saluta mai întâi persoana adultă şi apoi copilul.
2.Mimica în momentul salutului. Când salutăm trebuie să privim la persoana respectivă, încercând să zâmbim, sau măcar să nu fim încruntaţi. Chiar dacă suntem grăbiţi sau preocupaţi de altceva, pentru 2 secunde, cât durează un salut, vom încerca să avem o faţă luminoasă. O privire mohorâtă, absentă, arogantă, il va face pe cel salutat să se simtă prost. Nu vom ţine mâinile în buzunare, dar nici nu vom gesticula exagerat. Un semn de proastă creştere este acela de a saluta cu gura plină sau, pentru băieţi, cu căciula ( şapca ) pe cap. Dacă suntem în locuri aglomerate sau unde nu putem vorbi, putem saluta cu o uşoară aplecare a capului. Trebuie să fim siguri că persoana respectivă ne-a observat gestul.
3. Formule de salut. În limba română sunt foarte multe formule de salut, în raport cu momentul zilei şi cu persoana căreia adresăm salutul. Persoanelor adulte le vom spune: "Bună dimineaţa!" , "Bună seara!" , "Bună ziua!" , "Sărut-mâna!" , Între copii veţi mai putea folosi "Salut!" , "Bună!" sau alte formulări stabilite de comun acord. "Sărut-mâna" se spune femeilor, părinţilor, bunicilor şi persoanelor foarte apropiate, faţă de care manifestăm un respect deosebit. Adulţii obişnuiesc să-şi dea mâna cînd se salută. Copiii nu vor întinde niciodată mâna spre un adult în semn de salut, dar, dacă un adult întinde mâna spre un copil, acesta îi va răspunde în acelaşi fel.
4. Alte situaţii când salutăm.
La intonarea imnului ţării, la ridicarea sau la defilarea drapelului ţării, ne vom ridica în picioare şi vom adopta o poziţie decentă. Băieţii şi bărbaţii vor avea capul descoperit.
5. Cum răspundem la salut. Vom răspunde întotdeauna la salut, indiferent de situaţie, este un gest total nepoliticos să nu răspundem la salut. Se vor respecta cam aceleaşi reguli ca atunci când salutăm, adică zâmbim uşor, nu ţinem mâinile în buzunare, nu mestecam gumă sau mâncare, răspundem cu aceeaşi formulă cu care ni sa adresat cel care ne-a salutat ( sau o formulă asemănătoare ).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)